Iertarea
Prin natura noastră umană suntem fiinţe sociale și ne trăim mare parte din viaţă alături de alţii – familie, prieteni, colegi etc. Tot prin natura noastră umană, suntem failibili. Inevitabil, acest lucru înseamnă că, undeva pe parcursul relaţiei noastre cu cei din jur, atât noi, cât şi ei, vom greşi, iar aceste greșeli ne-ar putea influenţa interacţiunea. În articolul de faţă ne vom centra asupra iertării și al impactului acesteia, atât din postura celui care a greşit, cât şi din postura celui care a fost rănit.
Greşeala în contextul relaţiilor
Fiecare dintre relații în care suntem implicați se constituie în baza unui raport, a unui set de “reguli” care definesc ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu. Atunci când încălcăm acest set de “reguli”, greșim. Fiecare greșeală se asociază cu gânduri, emoții și comportamente legate de ea: atât atunci când greșim, cât și atunci când răniți, ne gândim, simțim și acționăm într-un anumit fel ca urmare a acestui eveniment.
Spre exemplu, dacă suntem în postura persoanei care a greşit, am putea să ne simţim vinovaţi, gândindu-ne că atitudinea pe care am avut-o n-a fost cea mai potrivită. Am putea să încercăm să reconciliem situaţia sau, dimpotrivă, ne-am putea retrage pentru a nu cauza şi mai mult.
Pe de altă parte, dacă suntem în postura persoanei rănite, am putea, spre exemplu, să resimţim furie, dezamăgire, gândindu-ne că am fost trădaţi. Astfel am putea înceta contactul cu persoana pe care o considerăm vinovată de rănile produse sau am putea să-i provocăm durere la rândul nostru, pentru a ne răzbuna.
Ținând cont de faptul că reacțiile fiecăruia dintre noi ar putea varia, exemplele ar putea continua.
Iertarea
Uneori iertăm, alteori suntem iertaţi. Însă ce înseamnă a ierta? A ierta înseamnă a accepta restabilirea raportului relaţiei, depăşind impulsul de a acţiona pentru a-l răni pe cel care ne-a greșit. Înseamnă a întoarce și celălalt obraz. Astfel, atunci când iertăm, în loc ca acţiunile noastre să aibă o valenţă negativă, ele sunt direcționate pozitiv și constructiv, în serviciul relației. Din postura persoanei care a greșit, iertarea este percepută similar: am putea gândi, așadar, că persoana rănită alege să mă trateze cu blândețe și bunătate (comportamente pozitive și constructive). Într-un astfel de context, raportul relației, setul de reguli de la care am plecat, se menține.
Ce ne face să iertăm sau să fim iertaţi?
Atunci când suntem răniţi, dar alegem să iertăm, tindem ca atunci când analizăm situația, greșeala, să luăm în considerare şi alţi factori. Astfel de factori pot ţine de cel care ne-a rănit şi de relaţia cu acesta, dar şi de alte norme sau valori personale pe care de-a lungul timpului le-am interiorizat. Astfel, iertarea are loc atunci când evaluăm greșeala în baza unei imagini de ansamblu. Ceea ce facem în mod concret este că alegem să tratăm acea greșeală, acel comportament problematic ca un comportament izolat și nu ca întregul caracter al celui care ne-a rănit. Găsirea unui sens al greșelii facilitează evaluarea comportamentului și nu a persoanei. Atunci când, din postura persoanei rănite, reușim să vedem lucrurile şi prin ochii celui care ne-a greșit, apar și o serie de reacții emoționale. Spre exemplu, am putea resimţi deopotrivă furie și compasiune față de cel care ne-a rănit.
În acest punct, ne-am putea întreba, legitim, dar cum apare schimbarea aceasta, cum ajungem să gândim și simțim astfel și să iertăm, în cele din urmă. Iertarea, inclusiv această schimbare, se întâmplă în timp, iar o serie de factori ce țin de noi, dar și de cel care ne-a greșit, ar putea-o facilita sau, dimpotrivă, îngreuna. Spre exemplu, atunci când persoana care ne-a rănit încearcă să reducă impactul încălcării setului de reguli, refuză să-şi asume responsabilitatea pentru cele întâmplate sau arată cu degetul înspre noi, este mai puțin probabil să iertăm această persoană. De aceea, dacă ne aflăm în postura celui care a greșit și ne dorim să restabilim relația, este important să ne asumăm greșeala și responsabilitatea acesteia.
Cum reconciliem relaţia?
Într-o lume ideală, probabil că a cere iertare şi a manifesta dorinţa de a ierta, ar fi îndeajuns ca legătura să fie reluată şi relaţia pusă, din nou, pe linia de plutire. Din păcate, însă, de cele mai multe ori, lucrurile sunt puţin mai complicate, iar pentru a reconcilia relaţia este nevoie de mai mult de atât. După o greșeală, nu putem şterge totul cu buretele. De aceea, este important să ne focalizăm pe păstrarea angajamentului, adică intenția de a păstra și consolida relația dublată de acțiuni în acest sens. Mai simplu, păstrarea angajamentului presupune să alegem în mod constant această relație, prin acțiuni concrete și comportamente congruente cu alegerea făcută. Totodată, este important să ne focalizăm și pe şi reclădirea încrederii pierdute. În final, vrem să avem din nou convingerea că cel de lângă este sprijinul de care avem nevoie şi că va fi acolo atunci când situaţia o cere.
Însă în fața unei greșeli, încrederea în angajamentul celui care ne-a rănit scade. Reconcilierea presupune așadar ca ambii parteneri, atât cel care a greșit, cât și cel care a fost rănit, să investim în consolidarea relației. Acest efort susținut de consolidare a relației poate avea în vedere restabilirea setului de reguli sau negocierea unuia nou. Uneori, este posibil ca setul de reguli anterior să necesite anumite modificări. Într-o astfel de situație, este important ca aceste modificări să fie stabilite de comun acord. Vorbim de un efort, fiindcă atât în postura persoanei rănite, cât şi în postura celui care a greșit, pot apărea comportamente dezadaptative care ar putea îngreuna iertarea și consolidarea relației. De exemplu, dacă am greşit, am putea fi tentaţi să aruncăm responsabilitatea asupra celuilalt. Cel mai probabil însă, un astfel de comportament ar avea consecințe negative asupra relației. Similar, odată ce-am fost răniți, am putea căuta mereu și mereu să readucem în discuție greșeala, fără a încerca să manifestăm înțelegere față de partener. Din nou, un astfel de comportament ar putea avea consecințe negative asupra relației.
Lucrurile nu sunt însă albe sau negre, ci există un continuum de-a lungul căruia relația noastră s-ar putea afla. În timp ce în unele cazuri încrederea şi angajamentul se restabilesc, în altele lucrurile sunt mai puțin fericite. Uneori, nu putem uita, chiar dacă am iertat sau am fost iertaţi. Cântărirea reconcilierii ține de fiecare dintre noi și presupune luarea în considerare atât a factorilor ce țin de noi, cât și de cel de lângă. În final, greșeala presupune încălcarea unui set de reguli asumat de ambele părți. Similar, iertarea presupune o serie de gânduri, emoții și comportamente prosociale din partea amândurora. În final, consolidarea, reînnodarea relaţiei presupune, dincolo de iertare, asumarea unui angajament faţă de relaţie şi recâştigarea încrederii în acest angajament. Chiar dacă procesul poate fi pe alocuri anevoios, el nu este imposibil.
Articol a fost redactat și editat de Lia Oltean:
Add Comment