Conflictul în relaţia de cuplu
Încă de când suntem copii, basmele ne prezintă personaje care se îndrăgostesc iremediabil şi a căror poveste se încheie odată cu nunta. Media ne prezintă aceleaşi poveşti, iar odată ce-am ajuns adulţi, internalizăm de multe ori expectanţe nerealiste despre cum ar trebui să arate povestea noastră – întâlnim persoana potrivită, împreună cu care lucrurile merg de la sine, iar conflictele sunt inexistente; ne căsătorim şi trăim fericiţi împreună până la adânci bătrâneţi.
Deşi ar fi de dorit ca lucrurile să fie atât de simple şi de frumoase, experienţa personală, literatura de specialitate şi statisticile ne arată că, de fapt, o relaţie romantică este mult mai complicată decât atât. Dragostea nu este, din păcate, îndeajuns, iar o relaţie necesită un efort susţinut din partea amândurora, pentru a funcţiona.
Evoluţia iubirii
Într-adevăr, atunci când ne îndrăgostim, emoţiile pe care le resimţim sunt foarte intense şi apar doar gândindu-ne la persoana în cauză – şi ne gândim mai tot timpul la ea. Această etapă pasională este cea în care ne focalizăm pe persoana iubită, fiindu-ne uneori dificil să ne concentrăm asupra altor aspecte şi neglijându-le cu anumite ocazii. În acest stadiu, zicala conform căreia “dragostea e oarbă” se aplică cel mai bine, existând o tendinţă de a idealiza partenerul şi de a nu observa defectele acestuia – aceasta este probabil ceea ce descriu poveştile de dragoste cu care cu toţii ne-am obişnuit.
Deşi perioada în care simţim fluturi în stomac este frumoasă, odată cu trecerea timpului, intensitatea emoţiilor pe care le resimţim scade. Anumite evenimente, precum mutatul împreună, căsătoria sau apariţia unui copil, pot precipita estomparea emoţiilor. Multe relaţii se încheie după această primă perioadă, în timp ce o parte din ele se transformă în altceva – într-un alt fel de dragoste, bazată pe prietenie, afecţiune, înţelegere şi acceptare. În această nouă perioadă, partenerul nostru devine suportul şi sprijinul nostru, fiind înainte de toate o persoană pe care o placem şi a cărei prietenie o preţuim. Devenim ataşaţi de persoana aceasta, atât din punct de vedere emoţional, cât şi fizic. Acest lucru nu înseamnă însă că suntem dependenţi, ci doar că împreună cu partenerul nostru creştem, îi oferim şi primim la rândul nostru susţinere.
Bineînţeles, cele două perioade pe care tocmai le-am descris nu se exclud reciproc, ci ele se întrepătrund uneori, în măsuri diferite. Prima este cea care ne apropie, iar cea de-a doua este cea care ne ţine împreună pe termen lung.
Conflictul
Inevitabil, atunci când ne aflăm într-o relaţie cu cineva, indiferent de natura sa, pot apărea conflicte. Conflictul în cuplu este așadar normal și apare invariabil indiferent de modul în care arată relația noastră. Gestionarea conflictului în cuplu face diferenţa și influențează puternic satisfacţia pe care o resimţim în relația în care ne aflăm. Conflictul în cuplu apare de multe ori atunci când suntem încărcaţi de alţi stresori, cum ar fi viaţa academică sau cea profesională – observăm cum atunci când deja am avut o zi mai proastă, şansele de a ne pierde cumpătul faţă de lucruri minore peste care în alte circumstanţe am trece cu uşurinţă, sunt mai mari.
Atunci când, odată ce am trecut de “luna de miere”, aflându-ne într-o relaţie romantică ce se maturizează, alegându-ne partenerul alegem şi bagajul acestuia şi tipurile de divergenţe pe care le vom avea. Fiindcă fiecare dintre noi suntem diferiţi, fiecare având valori, scopuri şi preferinţe care ne individualizează, este de aşteptat ca anumite conflicte să apară. Până la urmă nimeni nu este perfect, iar fiecare dintre noi are defecte şi calităţi – important este să ştim atunci când facem o alegere, care sunt defectele şi tipurile de conflicte pe care le-am putea tolera mai uşor.
Ce putem face?
Am putea crede, în mod eronat, că pentru a avea o relaţie sănătoasă, care să ne ofere protecţie, este important să nu avem conflicte sau să le evităm pe cât este posibil. Aşa cum am văzut, o astfel de aşteptare este una nerealistă, iar conflictul în cuplu reprezintă o normalitate. Dimpotrivă, a ne afla într-un parteneriat în care diferenţele de opinii sunt inexistente ar însemna că nu ne putem exprima în siguranţă opiniile atunci când acestea sunt diferite de ale partenerului, fapt care, pe termen lung, ar reduce semnificativ satisfacţia în cuplu. Aşadar, important este nu să evităm conflictul în cuplu, ci să găsim modalităţi funcţionale prin care să abordăm diferenţele care inevitabil apar între noi şi persoana iubită.
Una dintre greşelile comune pe care le facem atunci când avem un conflict este atacul reciproc – fiecare dintre parteneri se plânge de anumite aspecte legate de celălalt, fără a asculta cu adevărat ce i se spune. Atunci când atacăm sau suntem atacaţi, tendinţa este de a ne apăra şi a ataca la rândul nostru. Spre exemplu, atunci când uităm să ducem gunoiul, iar partenerul ne atrage atenţia în acest sens, de cele mai multe ori vom reacţiona contracarând şi formulând o nouă plângere (poate şi partenerul a uitat să cumpere lapte!). Un astfel de răspuns nu face decât să escaladeze conflictul mai departe, înrăutăţind situaţia. Indiferent dacă suntem cel care adresăm plângerea sau cel care o primim, există câteva lucruri pe care le putem face, pentru a evita ca lucrurile să ia o turnură urâtă. Pe de-o parte, atunci când ceva ne nemulţumeşte, putem exprima acest lucru într-o manieră asertivă, luând în considerare atât nevoile personale, cât şi pe cele ale partenerului. Pe de altă parte, atunci când noi sunt cei cărora ni se adresează plângerea, o atitudine adaptativă presupune acceptarea şi înţelegerea punctului de vedere formulat şi rezolvarea problemei prin focalizarea pe soluţii.
Un alt tipar dezadaptativ care poate apărea în conflictul în cuplu este acela în care unul dintre parteneri formulează o plângere, izbindu-se constant de comportamente evitative din partea celuilalt. În astfel de situaţii niciunul dintre parteneri nu este satisfăcut de relaţia de cuplu în care este implicat; plângerea este percepută ca o critică nedorită şi drept răspuns apare evitarea. Şi de această dată, “tonul face muzica”. Felul în care adresăm plângerea influenţează răspusul pe care îl primim. Ştim din literatura de specialitate că utilizarea umorului (şi nu a ironiei) are un efect benefic, spre exemplu, chiar şi atunci când ne plângem sau suntem nemulţumiţi. De asemenea, exprimarea afecţiunii faţă de partener în timpul unui conflict ajută. Transmitem mesajul că, indiferent de diferenţele dintre noi, suntem capabili să-l iubim şi să-l înţelegem.
Alte tipuri de interacţiuni mai puţin utile pot apărea, dar ţine de noi să le gestionăm în aşa fel încât să nu creăm o ruptură în relaţie. Din păcate, nu avem o reţetă a succesului universal valabilă, dar ştim că a ne pune în locul celuilalt şi a ne exprima într-o manieră asertivă şi empatică ajută. Ştim însă şi că iubirea nu este îndeajuns. Indiferent de cât de mult iubim pe cineva, conflictul în cuplu va apărea, iar lucurile mai puţin plăcute nu se vor rezolva de la sine. Unele nu se vor rezolva deloc, indiferent de cât de multe eforturi depunem. Modalitatea în care gestionăm însă conflictul în cuplu poate face diferenţa dintre o relație satisfăcătoare și una mai puțin satisfăcătoare, una în care încet lucrurile se destramă şi alta în care, pas cu pas, lucrurile se încheagă şi mai mult. A ne exprima cu înţelegere şi acceptare faţă de partener, a face haz de necaz şi a ne arăta afecţiunea chiar şi atunci când lucrurile sunt mai puţin bune sunt comportamente care ne pot ajuta să creăm şi trăim o frumoasă poveste de dragoste poate, fie ea şi diferită faţă de ceea ce-am văzut în cărţi sau la televizor.
Articol a fost redactat și editat de Lia Oltean:
1 Comment
Add Comment